Kevin Boli a plecat de la CFR Cluj și e aproape să semneze cu o formație din Turcia. „Am vorbit cu el, totul este în regulă!”

Kevin Boli a plecat de la CFR Cluj și e aproape să semneze cu o formație din Turcia. „Am vorbit cu el, totul este în regulă!”
  • Publicat:

Kevin Boli și-a încheiat contractul cu CFR Cluj, formație care avea prima opțiune să-l cumpere de la Guzihou Hengfeng, iar fundașul e aproape să semneze cu o grupare din Turcia.

Fundașul central ivorian se află în negocieri avansate cu Samsunspor, formație care evoluează în prima ligă din Turcia. Kevin Boli a discutat cu Yuksel Yildirim, președintele lui Samsunspor, iar acesta a transmis că fotbalistul și-a dat acordul ca să joace la formația sa.

Kevin Boli e aproape să semneze cu o formație din Turcia

Kevin Boli este jucătorul pe care vrem să-l transferăm. Am vorbit cu el, totul este în regulă. Este o problemă între Boli şi clubul său. Dacă o rezolvă, vom semna cu el şi va veni la Samsunspor. El îşi doreşte să joace în Turcia pentru echipa noastră”, a declarat Yuksel Yildirim, președintele lui Samsunspor, conform presei din Turcia.

Kevin Boli a fost unul dintre oamenii de bază din lotul antrenat de Dan Petrescu la CFR Cluj. „Bursucul” a insistat ca formația din Gruia să-l cumpere de la FC Viitorul în 2017, atunci când ardelenii au plătit 450.000 de euro, iar apoi l-a luat cu el la Guizhou Hengfeng și CFR Cluj a înacasat nu mai puțin de 2,5 milioane de euri de pe urma transferului fundașului ivorian.

În sezonul 2019 – 2020 a jucat pentru CFR Cluj în 21 de meciuri, dintre care 6 în Europa League și a dat două goluri. Kevin Boli a mai jucat pe parcursul carierei pentru CS Sedan, Mouscrin, FC Viitorul și Guizhou Hengfeng.

  • 1,1 milioane de euro este cota lui Kevin Boli, conform transfermarkt.com
  • 31.12.2020 este data la care contractul lui Kevin Boli cu Guizhou Hengfeng se va încheia
  • 45 de meciuri a adunat fundașul central ivorian în tricoul campioanei României
  • 3 titluri a câștigat Kevin Boli în Liga 1
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×